Sari la conținut

Decizia CCR nr. 357/2018Punctul 32

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.05.2018
Dosarul
650A/2018

32. Analizând procedura parcursă de lege până în acest moment, sub aspectul termenelor de exercitare a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Curtea reține că acestea au început să curgă începând cu data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor Parlamentului în vederea exercitării acestui drept (21 decembrie 2017 - forma inițială a legii, respectiv 28 martie 2018 - forma rezultată în urma reexaminării) și s-au împlinit la data la care ar fi expirat termenul de promulgare de 20 de zile sau de 10 zile, după caz, prevăzut de art. 77 alin. (1) , respectiv de alin. (3) din Constituție, care a fost întrerupt ca urmare a formulării în prealabil a sesizărilor de neconstituționalitate. Cu alte cuvinte, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curții Constituționale începe întotdeauna să curgă imediat după finalizarea procedurii de adoptare a legii în Parlament și este același pentru toate subiectele de drept care, potrivit Constituției, au îndrituirea de a învesti Curtea cu efectuarea controlului de constituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie