Decizia CCR nr. 355/2018Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.05.2018 · dosar 601A/2018
Punctul 65
65. Totodată, Curtea observă că potrivit art. 150 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, în cazul cererii de reexaminare formulate de Președintele României, aceasta va fi înscrisă în cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului, iar reexaminarea legii se face cu respectarea procedurii legislative. În mod similar statuează și art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, care mai prevede cele trei variante de propunere pe care le poate cuprinde raportul comisiei [adoptarea legii modificate și completate în întregime sau parțial, în sensul cerut de Președinte în cererea de reexaminare; adoptarea legii în forma adoptată inițial de Parlament, în cazul în care se resping solicitările formulate în cererea de reexaminare; respingerea legii], precum și faptul că în cazul în care solicitările din cererea de reexaminare sunt acceptate, în parte sau în totalitate, comisia va formula textele corespunzătoare care trebuie să aibă legătură cu solicitările din cererea de reexaminare și să asigure corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispozițiilor legii. ...
Sursa oficială ↗