Decizia CCR nr. 330/2018Punctul 60

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.05.2018 · dosar 1.366/321/2017
Punctul 60
60. În ceea ce privește criticile formulate de către autoarele excepției din perspectiva respectării exigențelor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție și a principiilor subsumate acestuia, sunt aplicabile considerentele paragrafelor 109-111 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, Curtea a reținut că aspectele invocate în legătură cu art. 1 alin. (5) din Constituție vizează, mai degrabă, chestiuni care țin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanța judecătorească sau se referă la corelarea unor prevederi legale din acte normative diferite. Ceea ce se critică este faptul că legea nu definește noțiunea de locuință, nu stabilește în sarcina cui vor fi cheltuielile de executare silită sau nu stabilește cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „contract de credit“, nu se arată în ce măsură Codul civil este aplicabil în materia noureglementată, există inadvertențe între scopul declarat în expunerea de motive și conținutul propriu-zis al legii. Se mai critică faptul că se schimbă obiectul de activitate al băncii și că se denaturează piața bancară. De asemenea, Curtea a constatat că autoarele excepției de neconstituționalitate au arătat că Legea nr. 77/2016 este neclară și că nu prevede ce se întâmplă atunci când există ipoteci de ranguri diferite constituite asupra imobilului ce urmează a fi dat în plată sau ce se întâmplă atunci când imobilul este deteriorat din neglijența debitorului. Sa ridicat și problema corelării cu dispozițiile Codului de procedură civilă în ceea ce privește regularizarea cererilor de chemare în judecată. Curtea a constatat însă că aceste aspecte țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța judecătorească, analiza lor excedând competenței instanței de contencios constituțional. ...
Sursa oficială ↗