Decizia CCR nr. 312/2018Punctul 26

26. În al doilea rând, Curtea constată că legea criticată modifică dispoziții cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2016, referitoare la concesionarea terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și a terenurilor aferente acestora, stabilind, la art. I pct. 7, că terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și terenurile aferente acestora, din domeniul public/privat al statului, vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, cu obligativitatea menținerii obiectului de activitate al exploatării piscicole pe perioada concesionării. Cu privire la concesionare, Curtea reține că, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituție, „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică“. Dreptul de concesiune, ca drept real corespunzător proprietății publice, este prevăzut cu titlu generic în Codul civil, act normativ adoptat ca lege organică. Acesta îi dedică trei articole, art. 871-873, care cuprind caracterizarea de principiu a dreptului de concesiune. Reglementarea care instituie regulile concrete aplicabile în materia concesionării bunurilor proprietate publică este reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2006, așadar un act normativ prin care, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție, se poate legifera în domeniile rezervate legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, precitată, paragrafele 35 și 36). ...