Decizia CCR nr. 313/2018Punctul 21
Punctul 21
21. Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că, dată fiind necesitatea compatibilizării legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecției naturii și ținând cont de faptul că prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice trebuiau transpuse în legislația națională, legiuitorul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, care, în prezent, prevede la art. 10 că „Modul de constituire a ariilor naturale protejate va lua în considerare interesele comunităților locale, încurajându-se menținerea practicilor și cunoștințelor tradiționale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul comunităților locale“, în vreme ce art. 56^1 alin. (3) statuează că „Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes național, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la inițiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu științific, cu avizul consiliului științific, cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor. În cazul ariilor naturale protejate de interes național, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor și modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodelui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu științific, cu avizul Academiei Române și cu aprobarea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor“. ...
Sursa oficială ↗