Decizia CCR nr. 303/2018Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.05.2018 · dosar 26/325/2016
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 154 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale dacă se interpretează în sensul în care comunicarea actelor de executare, citațiilor sau a oricăror acte de procedură prin poștă/curier se poate face fără scrisoare recomandată, fără conținut declarat și fără confirmare de primire, respectiv dacă se pot transmite prin poștă/curier, în condițiile art. 154 alin. (2) din cod. De asemenea, se arată că aceste prevederi legale sunt neconstituționale dacă se interpretează că funcționarul poștal poate îndeplini și procedura prevăzută de art. 163 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care, în opinia autorului excepției, este reglementată exclusiv pentru a fi adusă la îndeplinire de către agenții procedurali ai instanței. De asemenea, se apreciază că dispozițiile legale criticate nu sunt corelate cu cele ale art. 165 pct. 2 din același cod, în sensul în care, deși acest din urmă text legal statuează în mod explicit care sunt atribuțiile funcționarului poștal, în practica instanțelor de judecată se consideră legal îndeplinită o procedură de citare în care funcționarul poștal a îndeplinit atribuții exclusive ale agenților procedurali ai instanțelor, respectiv depunerea citațiilor și a actelor de procedură la cutia poștală, atunci când partea a refuzat să primească corespondența. ...
Sursa oficială ↗