Decizia CCR nr. 307/2018Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.05.2018 · dosar 2.992/86/2015
Punctul 17
17. Cu privire la statutul instructorilor militari, Curtea reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 13 decembrie 2004, „Jandarmeria Română este instituția specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administrației și Internelor“. Potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege, „Instituțiile militare de învățământ sunt structuri destinate formării continue, pregătirii și specializării personalului Jandarmeriei Române“, iar, în conformitate cu art. 15 alin. (6) din aceeași lege, „Personalul din instituțiile de învățământ prevăzute la alin. (1) , care desfășoară activități didactice […] au aceleași drepturi și obligații cu cele ale personalului similar din celelalte unități de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor.“ Potrivit art. 23 din Legea nr. 550/2004, (1) Personalul Jandarmeriei Române se compune din personal militar și personal contractual. (2) Personalul militar al Jandarmeriei Române este format din: cadre militare, elevi ai instituțiilor militare de învățământ, soldați și gradați profesioniști, militari în termen și militari cu termen redus. (3) Cadrelor militare din Jandarmeria Română li se aplică dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.“ ...
Sursa oficială ↗