Decizia CCR nr. 306/2018Punctul 20
Punctul 20
20. Ca urmare a pronunțării acestei decizii, au fost adoptate Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, precum și Legea nr. 118/2017, de aprobare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2017, acte normative care au pus de acord dispozițiile Legii nr. 360/2002 cu decizia sus-menționată a Curții Constituționale. Cu acest prilej, a fost completată Legea nr. 360/2002 cu prevederi referitoare atât la ocuparea posturilor de conducere, cât și la ocuparea posturilor de execuție, prevederi introduse la secțiunea 4: „Ocuparea posturilor vacante“ a capitolului II - „Cariera polițistului“ a Legii nr. 360/2002. Astfel, potrivit art. 27^34, „Postul de execuție vacant se ocupă prin: a) numirea absolventului instituției de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne sau care pregătește personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne; b) mutare, la cerere sau în interesul serviciului; c) concurs sau examen, după caz, în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (2) , (2^1), (2^2) și (3) .“ De asemenea, art. 27^36 conține reglementări cu privire la comisia constituită în vederea ocupării postului vacant prin concurs sau examen, art. 27^39 stabilește probele concursului sau examenului și conține prevederi referitoare la subiectele și baremele de corectare/apreciere și notare, în concordanță cu tematica și bibliografia stabilite, art. 27^41 și art. 27^43 reglementează procedura de evaluare a probelor și rezultatele finale, iar art. 27^44 stabilește procedura de contestare a rezultatelor. ...
Sursa oficială ↗