Sari la conținut

Decizia CCR nr. 289/2018Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.04.2018
Dosarul
23.828

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 90 și art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, în ansamblul său. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul cuprins:

– Art. 90:

(1) Cel care nu este în stare să facă față cheltuielilor pe care le presupune declanșarea și susținerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate beneficia de asistență judiciară, în condițiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.

(2) Asistența judiciară cuprinde:

a) acordarea de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege; ...

b) apărarea și asistența gratuită printr-un avocat desemnat de barou; ...

c) orice alte modalități prevăzute de lege. ...

(3) Asistența judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.

(4) Persoanele juridice pot beneficia de facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în condițiile legii speciale.“; ...

– Art. 719 alin. (2) :

Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:

a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei; ...

b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei; ...

c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei; ...

d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.“ ... ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie