Sari la conținut

Decizia CCR nr. 240/2018Punctul 30

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.04.2018
Dosarul
494/36/2016

30. Examinând excepția de neconstituționalitate, din perspectiva criticilor formulate de autoare, Curtea constată că aceasta nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci apreciază că accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și dreptul de proprietate sunt nesocotite prin respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulate ca urmare a neintroducerii (necitării) sale în procedura de soluționare a apelului în care instanța a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în condițiile în care necesitatea lărgirii cadrului procesual subiectiv al acțiunii civile în cadrul procesului penal, prin introducerea în cauză a terțelor persoane afectate de măsura dispusă, rezulta din economia cauzei, instanța de apel rezolvând acțiunea civilă potrivit legii civile. Așadar, critica autoarei excepției izvorăște din nemulțumirea generată de o anumită interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel și nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie