Decizia CCR nr. 249/2018Punctul 58

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.04.2018 · dosar 439A/2018
Punctul 58
58. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2017 încalcă art. 1 alin. (4) , art. 16 alin. (1) și (2) și art. 61 alin. (1) din Constituție, prin raportare la competența Guvernului de a emite ordonanțe de urgență, în temeiul art. 115 alin. (4) -(6) , iar legea de aprobare a acesteia încalcă art. 1 alin. (4) , art. 16 alin. (1) și (2) , art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (7) din Constituție, preluând în mod corespunzător viciile de neconstituționalitate ale ordonanței de urgență. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, care stabilește că viciul de neconstituționalitate al unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanței respective. Legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși neconstituțională (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, sau Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015, paragraful 29). ...
Sursa oficială ↗