Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 45

45. Cu privire la criticile de neconstituționalitate ale art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (7) ] din lege, din perspectiva exigențelor de calitate a legii, întrucât nu stabilește instanța competentă să judece o astfel de contestație împotriva actului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, se arată că, din modul de redactare a textului, rezultă că instanța la care poate fi contestat actul respectiv este cea de contencios administrativ, motiv pentru care nu este încălcat art. 126 alin. (2) din Constituție. Cu privire la criticile de neconstituționalitate referitoare la faptul că autoritatea de lucru judecat ar conferi caracter definitiv verificării efectuate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, blocând în acest mod efectuarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unui control efectiv sub acest aspect, se arată că legiuitorul a complinit lacuna din propunerea de modificare inițială, instituind un drept de acces la instanță, pentru persoana ce prezintă un interes legitim, distinct pentru contestarea rezultatului verificărilor. Punerea în acord a textului legal cu decizia Curții impunea așadar condiția unui control efectiv al rezultatului verificărilor efectuate de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, iar acest mod se putea face, teoretic, în două variante: fie prin verificarea sa pe cale incidentală, în cadrul acțiunii disciplinare, fie prin verificarea sa pe calea unei acțiuni separate. Așadar, dacă cetățeanul are indicii/dovezi din care să rezulte că răspunsul Consiliului Suprem de Apărare a Țării este eronat, acesta trebuie să-și poată exercita dreptul de a contesta respectivul răspuns. Or, prin criticile aduse se neagă însăși dreptul de acces la justiție al cetățeanului, adică exact al celui ce este titularul dreptului, recunoscând acest drept doar judecătorului și procurorului; astfel s-ar ajunge la situația în care independența justiției ar deveni un privilegiu al magistraților, contrar naturii sale de drept fundamental al cetățenilor. ...