Decizia CCR nr. 209/2018Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.04.2018 · dosar 183/30/2016
Punctul 28
28. La paragrafele 66-70 ale acestei decizii, s-a reținut că existența dreptului angajatului unei instituții bugetare de a beneficia de prime de vacanță sub forma tichetelor/voucherelor de vacanță este subsumată condiției legale a alocării în bugetul instituției respective de sume cu această destinație. Ori de câte ori, prin legile de salarizare din sectorul bugetar ori de instituire a unor măsuri în domeniul bugetar s-a dispus - în mod similar dispozițiilor art. 15 alin. (2) al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, ale art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 pentru anul 2013, ale art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 pentru anul 2014 - că, în bugetele pe anii respectivi ale instituțiilor publice centrale și locale, nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanță personalului din cadrul acestora, se înțelege că cerința legală a existenței alocării bugetare nu a fost îndeplinită. Or, în absența condiției legale, nu se poate vorbi despre existența dreptului angajatului instituției publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță, și nici despre existența obligației corelative a angajatorului - instituție publică centrală sau locală de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare. Neexistând dreptul la acordarea voucherelor de vacanță, nu se poate vorbi nici despre vreun eventual efect de suspendare pe care dispozițiile din actele normative succesive anterior evocate să-l producă asupra acestuia. Dispozițiile au fost aplicabile în perioada 2012-2014, astfel încât în bugetele instituțiilor pe anii menționați nu s-au prevăzut sume cu această destinație. De asemenea, niciun argument de ordin tehnico-juridic nu permite ca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ori cele ale art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 să fie puse într-o corelație cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, care să corespundă mecanismului juridic al suspendării, în privința conținutului sau efectelor celor din urmă prevederi legale menționate. ...
Sursa oficială ↗