Decizia ÎCCJ nr. 136/2025 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Dispozițiile legale supuse interpretării
11. Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004)
+
Articolul 1
(1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară, după executarea misiunii:
a) ofițerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană; ...
b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană. (...) ...
+
Articolul 2
(1) Personalul participant la misiuni în afara teritoriului statului român prevăzut la art. 1, denumit în continuare personal, beneficiază gratuit de drepturi de hrană și cazare.
(2) Hrănirea și cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înțelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune.
(3) În lipsa unor acorduri/înțelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocație valorică de 20 dolari SUA/zi/persoană și de cazare potrivit Hotărârii nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare. (...)
+
Articolul 6
Dispozițiile prezentei hotărâri se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin prezenta hotărâre, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective. ...
12. Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003)
Anexa nr. 3
1. Polițiștii care desfășoară misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O.N.U., NATO sau a altor organizații internaționale beneficiază de următoarele drepturi bănești:
a) salariul de bază, corespunzător funcției îndeplinite, prevăzut în decizia de numire, sau cel avut anterior, dacă acesta este mai mare; ...
b) un spor lunar de 30%, calculat la salariul de bază; ...
c) o primă de campanie neimpozabilă, o singură dată pentru toată perioada misiunii, egală cu salariul de bază. Plata acestei prime se face la plecarea în zona desfășurării misiunii. ... ... ...
13. Ordonanța Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 491/2006 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2006)
+
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (...)
7. La anexa nr. 3, punctul 1 va avea următorul cuprins: ...
1. Polițiștii care desfășoară misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizații internaționale beneficiază de următoarele drepturi bănești:
a) salariul de bază corespunzător funcției îndeplinite, prevăzut în decizia de numire, sau cel avut anterior, dacă acesta este mai mare; ...
b) indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare; ...
c) premiul anual; ...
d) un spor lunar de până la 100%, aplicat la salariul de bază, stabilit cu aprobarea ministrului administrației și internelor, pentru fiecare misiune; ...
e) o primă de campanie, egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în zona desfășurării misiunii. ... ... ... ...
Sursa oficială ↗