Decizia CCR nr. 211/2018Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.04.2018 · dosar 832/103/2015
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014 instituie norme de exonerare și precizează categoriile de sume care intră sub incidența amnistiei, respectiv domeniul de aplicare al legii, stabilind că se exonerează de la plată „sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.“ Având în vedere că, în practică, unele instanțe au interpretat aceste dispoziții în sensul că se aplică exonerarea doar pentru sumele în privința cărora, la data intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014 (27 septembrie 2014), exista deja o constatare a prejudiciului de către organele abilitate, prin Decizia nr. 33 din 24 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. a) , art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 124/2014, „este exonerat de la obligația restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.“ ...
Sursa oficială ↗