Decizia CCR nr. 193/2018Punctul 6
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ocazie cu care instanța constituțională a reținut că procedura reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât la momentul demarării procedurii stabilirii primului termen de judecată aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. Legiuitorul a dorit, astfel, disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității judecării cauzelor și al dreptului la un proces echitabil. În consecință, apreciază că cele reținute de Curte în jurisprudența sa își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗