Decizia CCR nr. 165/2018Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2018 · dosar 4.276/118/2016
Punctul 9
9. În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, se arată că acestea indică o singură sursă de finanțare a centrelor publice în care se acordă măsuri de protecție socială persoanelor cu handicap, ceea ce contravine dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 20 alin. (2) din Constituție referitoare la obligația statului român de a executa întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, prin raportare la obligația statului de a acționa cu toate resursele disponibile pentru protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, asumată prin Convenția privind dreptul persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010. Se mai arată că soluția legislativă criticată nu este justificată sub aspectul indisponibilității unor alte resurse din bugetul public național. Se mai arată că textul de lege criticat este incomplet și nu îndeplinește condiția de claritate, precizie și previzibilitate, dat fiind faptul că, deși potrivit prevederilor actului normativ criticat, protecția persoanelor cu handicap se finanțează inclusiv de la bugetele comunelor, orașelor, municipiilor și de la bugetul de stat, totuși, prevederile legale criticate indică o singură sursă de finanțare a serviciilor sociale acordate în centrele de zi și rezidențiale pentru persoanele cu handicap, respectiv bugetele proprii ale județelor sau sectoarelor municipiului București. ...
Sursa oficială ↗