Decizia CCR nr. 136/2018Punctul I

I. Opinie concurentă Apreciem că obiecția de neconstituționalitate formulată la data de 23 februarie 2018, de un număr de 38 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și care a vizat dispozițiile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale se impunea a fi admisă și sub un alt aspect invocat de autorii sesizării, constând în instituirea - prin modificările de lege efectuate asupra dispozițiilor art. 66 din Legea nr. 47/1992 - a unei imunități procedurale extinse pentru judecătorii Curții Constituționale, imunitate care se află în afara cadrului constituțional actual și, de aceea, formulăm prezenta opinie concurentă, prin raportare la pct. 1 din dispozitivul deciziei. 1. Astfel, autorii sesizării au susținut că: – prin modificarea adusă articolului 66 din Legea nr. 47/1992, Parlamentul a instituit o imunitate extinsă pentru judecătorii Curții Constituționale, mai largă decât oricare dintre imunitățile și măsurile de protecție stabilite de legiuitorul constituant pentru parlamentari, pentru Președintele României și pentru membrii Guvernului, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 124 alin. (1) și (2) referitoare la înfăptuirea justiției, din Constituția României; ... – deși sunt posibile reținerea, arestarea, percheziționarea, precum și trimiterea in judecată a unui judecător al Curții Constituționale, condițiile legale în care se pot lua aceste măsuri procesual penale depind de voința exclusivă a unei autorități administrativ-jurisdicționale, respectiv Plenul Curții Constituționale; ... – instituirea de către legiuitorul ordinar a unor garanții procesuale atât de extinse, derogatorii de la dreptul comun în materie, care nu au fost avute în vedere de legiuitorul constituant, riscă să lase fără conținut însuși principiul constituțional al înfăptuirii justiției, prevăzut în art. 124 alin. (1) și (2) , cu privire la faptele penale ce s-ar putea comite de judecătorii Curții Constituționale. Practic, înfăptuirea justiției nu mai depinde de judecător, ci de voința exclusivă a Plenului Curții de a da curs sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de a încuviința măsura procesuală, cu o majoritate calificată de două treimi, cu atât mai greu de obținut cu cât judecătorul vizat de cererea procurorului general poate participa la vot; ... – de asemenea, legiuitorul ordinar, cu privire la această imunitate procedurală, nu a distins între faptele penale ce s-ar putea comite de judecătorii constituționali în legătură cu exercițiul mandatului și faptele penale ce s-ar putea comite de aceeași judecători, dar care nu au legătură cu exercițiul respectivului mandat, ceea ce evidențiază o neînțelegere a rațiunii juridice pentru care se instituie o imunitate de procedură, anume aceea de a proteja mandatul de autoritate care se exercită de o anumită persoană, scopul nefiind acela de a îngreuna angajarea răspunderii penale pentru fapte care nu au legătură cu exercițiul mandatului de autoritate; ... – modalitatea constituțională în care a fost numit judecătorul constituțional, respectiv autoritatea care l-a numit (Camera Deputaților, Senatul sau Președintele României, după caz), determină, implicit, competența aceleiași autorități de a aproba și cererea de încuviințare a măsurilor procesuale formulate împotriva judecătorului, soluția diferită adoptată prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, respectiv stabilirea, sub acest aspect, a competenței Plenului Curții Constituționale, contravenind principiului separației și echilibrului puterilor în stat; ... – competența Plenului Curții Constituționale de a decide suspendarea judecătorului trimis în judecată penală - și care înlocuiește reglementarea în vigoare prevăzută la art. 66 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform căreia, de la data trimiterii în judecată penală, judecătorul constituțional este suspendat de drept din funcția sa - încalcă, de asemenea, prevederile constituționale enunțate anterior. ... ... 2. Prin decizia pronunțată în prezenta cauză, la punctul 1 din dispozitiv, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România și s-a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, cuprinse în articolul unic pct. 1, privind modificarea art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la sintagmele „urmărirea penală“ și „la cererea ministrului justiției“ sunt neconstituționale. ... 3. Prin dispozițiile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, Articolul 66 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 66 (1) Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea Plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului justiției, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) Încuviințarea prevăzută la alin. (1) se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții Constituționale, după ascultarea judecătorului în cauză. (3) Pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii Curții Constituționale, urmărirea penală și trimiterea în judecată se fac numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. (4) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii Curții Constituționale pot fi reținuți și supuși percheziției, ministrul justiției informându-l de îndată pe președintele Curții Constituționale. (5) Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia Plenului Curții Constituționale adoptată cu votul a două treimi din membrii Curții Constituționale. În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curții Constituționale încetează de drept. ... 4. În prezent, art. 66 din Legea nr. 47/1992 are următorul conținut: + Articolul 66 (1) Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi arestați sau trimiși în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților, al Senatului sau a Președintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (2) Competența de judecată pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. (3) De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curții Constituționale este suspendat de drept din funcția sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează. ... 5. Imunitatea judecătorului constituțional 5.1. Noțiunea de imunitate judecătorească face parte din conceptul larg de independență judecătorească, mai exact dreptul la imunitate este încorporat în garanția de independență. Imunitatea judecătorească nu este însă un scop în sine, ci servește independenței judecătorului, care ar trebui să fie în măsură să examineze cazurile, fără să se teamă de răspundere civilă sau penală pentru examinarea cu bună-credință a cauzei. ... 5.2. Grupul de State împotriva Corupției al Consiliului Europei (GRECO) identifică două tipuri de imunitate: – „imunitate fără răspundere sau iresponsabilitate“, cunoscută și sub denumirea de imunitate funcțională, care se referă la neatragerea răspunderii pentru opiniile exprimate de către parlamentari sau pentru hotărârile pronunțate de către judecători și; ... – „imunitate - inviolabilitate“ sau „imunitate procedurală“ care este considerată ca fiind destinată să ofere mijloacele de menținere substanțială a „imunității fără răspundere“. Doar urmând o procedură specială în urma căreia esența acuzațiilor împotriva deputatului sau judecătorului este examinată, poate fi ridicată imunitatea procedurală și luate măsuri procesual penale^1. ^1 Grupul de State împotriva Corupției (GRECO), Imunitatea persoanelor publice ca un obstacol posibil în lupta contra corupției, în Lecțiile învățate din Trei Runde de evaluare (2010-2012) - Articole tematice, p. 41. ... ... 5.3. Imunitatea a fost definită și de instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25 și 33, ca fiind un mijloc de protecție, expres prevăzut de lege, menit să apere persoana care ocupă o funcție de demnitate publică de eventuale presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa, în exercitarea funcției pe care o îndeplinește, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva cercetărilor judiciare abuzive. Imunitatea este inerentă mandatului de demnitate publică, pe perioada exercitării acestuia, iar nu persoanei care ocupă temporar această funcție. Imunitatea nu constituie un drept subiectiv de care titularul poate uza sau la care poate renunța după propriul interes, ci reprezintă o garanție de ordine publică atașată funcției publice, fiind un element constitutiv al statutului juridic constituțional și legal al respectivei funcții. În aceeași decizie, menționată anterior, la paragraful 26, instanța de contencios constituțional a statuat că imunitatea (s.n. inclusiv a judecătorului constituțional) se exprimă prin două noțiuni juridice distincte, care prevăd o dublă protecție, respectiv: iresponsabilitatea și inviolabilitatea. Iresponsabilitatea sau imunitatea funcțională a fost definită ca reprezentând protecția pe care o are judecătorul constituțional de a nu răspunde juridic pentru opiniile și voturile exprimate în adoptarea soluțiilor și este consacrată expres în dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv „Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi trași la răspundere juridică pentru opiniile și voturile exprimate la adoptarea soluțiilor.“ Inviolabilitatea sau Imunitatea procedurală este reglementată expres prin dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și constă în interdicția arestării sau trimiterii în judecată penală a judecătorului Curții Constituționale, fără aprobarea prealabilă a Biroului Permanent al Camerei Deputaților sau al Senatului, respectiv a Președintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Scopul imunității procedurale este acela de „a oferi mijloacele de menținere substanțială a imunității fără răspundere“, respectiv a imunității funcționale, și nu de a extinde acest tip de imunitate și pentru faptele care nu au legătură cu exercițiul mandatului. ... 5.4. Totodată, în jurisprudența sa, analizând semnificația juridică a instituției imunității parlamentare, în componenta sa referitoare la iresponsabilitate, Curtea Constituțională a constatat că aceasta este o garanție, o măsură de protecție juridică a mandatului de demnitate publică, care are menirea să asigure independența titularului mandatului față de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Garanția prevăzută la art. 72 alin. (1) din Constituție (s.n. - care vizează Imunitatea parlamentară, respectiv „Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului“) încurajează titularul mandatului în adoptarea unui rol activ în viața politică a societății, întrucât înlătură răspunderea juridică a acestuia pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică. Însă, titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele săvârșite în perioada în care a exercitat funcția publică și care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice (a se vedea în acest sens Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragraful 27, și Decizia nr. 284 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 3 iulie 2014, paragraful 44). Toate aceste argumente reținute de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, cu privire la autoritatea legiuitoare, au fost apreciate de Curte - în mod corect, din punctul nostru de vedere - că sunt aplicabile, mutatis mutandis, și judecătorului constituțional, găsindu-și, de altfel, concretizare în dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Și judecătorul constituțional, în activitatea sa, trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie și acțiune, astfel încât să își exercite mandatul în acord cu prerogativele constituționale. Prin urmare, acesta nu trebuie să răspundă juridic pentru opiniile și voturile exprimate în exercitarea funcției de judecată, nici pe durata mandatului și nici după expirarea acestuia, ca efect al iresponsabilității mandatului. ... ... 6. Dar nu această problemă a imunității judecătorului constituțional - în componenta sa referitoare la iresponsabilitate sau imunitate funcțională - a reprezentat motivul de neconstituționalitate invocat în prezenta cauză de autorii sesizării, ci, dimpotrivă, problema imunității procedurale sau inviolabilității conferită judecătorului constituțional, prin modificarea adusă textului art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul acordării unei imunități procedurale și pentru faptele penale ce le-ar putea comite judecătorul constituțional și care nu au legătură cu exercițiul mandatului acestuia, mai exact condiționarea - de aprobarea Plenului Curții Constituționale - a luării măsurilor procesual penale constând în reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată penală a judecătorului constituțional, nu numai pentru faptele care au legătură cu exercițiul mandatului, ci și pentru faptele ce nu au legătură cu exercițiul mandatului, fiind formulate critici prin raportare la prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și art. 124 alin. (1) și (2) referitoare la înfăptuirea justiției. Autorii sesizării au mai susținut că imunitatea procedurală sau inviolabilitatea conferită judecătorului constituțional, prin dispozițiile art. 66, astfel cum au fost modificate prin Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu are suport constituțional, creează un privilegiu judecătorului constituțional și încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut în art. 16 din Constituție. ... 7. Față de aspectele invocate de autorii sesizării, se impune să examinăm în ce măsură modificările operate în textul art. 66 din Legea nr. 47/1992, cu privire la procedura privind încuviințarea măsurilor care fac obiectul inviolabilității judecătorului constituțional respectă sau nu prevederile constituționale invocate de autorii excepției. Deși legiuitorul dispune de o marjă proprie de apreciere în legătură cu instituirea regimului legal al imunităților, se impune totodată să analizăm în ce măsură imunitatea procedurală creată pentru judecătorul constituțional, prin dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, prin sfera sa de întindere, nu constituie un privilegiu pentru acesta și în ce măsură judecătorul constituțional devine beneficiarul unei inviolabilități care excedează cadrului constituțional. ... 8. În jurisprudența sa, mai exact în Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, paragraful 27, instanța de contencios constituțional a statuat că, pe durata exercitării mandatului, judecătorul constituțional este inamovibil și se bucură de imunitate. În acest sens, potrivit art. 145 din Constituție: „Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe durata acestuia“. În aceeași decizie, la paragraful 29 fraza finală, Curtea Constituțională a subliniat faptul că principalii factori care asigură independența și imparțialitatea judecătorilor constituționali sunt modul de desemnare a acestora, durata mandatului, inamovibilitatea în cursul exercitării mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare (imunitatea), prevăzute de Constituție și Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr. 47/1992. ... 9. Procedura de numire a judecătorilor din sistemul instanțelor judecătorești, inclusiv a judecătorilor constituționali, a fost calificată întotdeauna - atât în jurisprudența Curții, cât și în doctrină - ca reprezentând o garanție a independenței lor. Dacă în ceea ce privește prima categorie, respectiv a judecătorilor de drept comun, numirea se realizează, în temeiul art. 125 alin. (1) din Constituție, de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, după parcurgerea unei proceduri prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii constituționali sunt numiți, în temeiul art. 142 alin. (3) din Constituție, de Camera Deputaților, de Senatul României și de Președintele României (s.n. - fiecare autoritate publică dintre cele mai sus menționate numește câte trei judecători), potrivit unei proceduri prevăzute de Legea nr. 47/1992. Prezența reprezentanților puterii legislative (Camera Deputaților și Senatul României) și, respectiv, a Președintelui României în procedura de numire a judecătorilor constituționali nu constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, respectiv a prerogativelor constituționale ale Curții Constituționale, ci, dimpotrivă, este rezultatul principiului echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, principiu consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 39, și Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, paragraful 27, a reținut că stipularea în Constituție a procedurii de desemnare a judecătorilor constituționali constituie o garanție a independenței acestora și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor ce le revin conform Legii fundamentale. ... 10. Calitatea de judecător al Curții Constituționale nu poate însă constitui, prin ea însăși, un criteriu obiectiv de diferențiere în materia regimului inviolabilităților și nici în ceea ce privește procedura prevăzută de lege pentru încuviințarea măsurilor care fac obiectul inviolabilității. Or, în situația de față, opțiunea legiuitorului vizând inviolabilitatea judecătorului constituțional reprezintă un demers arbitrar, fără nicio justificare rațională, obiectivă și rezonabilă, și care dă naștere unui privilegiu. Așa cum a arătat Curtea Constituțională, în repetate rânduri, egalitatea în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar aplicarea unui tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Totodată, Curtea a definit privilegiul ca reprezentând un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane, subliniind și faptul că neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, Decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, paragrafele 26-27). Statutul constituțional al acestei funcții de demnitate publică și independența judecătorului Curții Constituționale nu pot fi invocate drept criterii obiective și rezonabile care să justifice crearea unui regim juridic privilegiat, sub aspectul imunității procedurale, inclusiv pentru faptele penale ce s-ar comite de judecătorul constituțional și care nu au legătură cu exercițiul mandatului, ci, dimpotrivă, rangul și locul constituțional al Curții obligă la justa și echitabila aplicare a formelor de protecție a mandatului constituțional. ... 11. Prin norma supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul a modificat reglementarea din art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care prevede că „Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi arestați sau trimiși în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților, al Senatului sau a Președintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție“, în sensul atribuirii competenței decizionale, cu privire la încuviințarea măsurilor procesuale împotriva judecătorilor constituționali (la care a adăugat reținerea și percheziția), unei alte autorități, respectiv unei autorități administrativ jurisdicționale reprezentate de Plenul Curții Constituționale, inclusiv pentru faptele penale ce s-ar comite de judecătorul constituțional și care nu au legătură cu exercițiul mandatului. În doctrină s-a subliniat necesitatea ca aprobarea pentru dispunerea unor astfel de măsuri să fie dată de autorități extrajudiciare (s.n. - fapt pentru care legiuitorul a optat în Legea nr. 47/1992, în vigoare, ca aceste autorități extrajudiciare să fie cele trei entități constituționale cu rol esențial în numirea judecătorilor constituționali, respectiv Camera Deputaților, Senatul sau Președintele României, după caz), autorități care au posibilitatea de a examina, cu obiectivitate, încuviințarea sau nu a unei astfel de cereri. Din punctul nostru de vedere, modalitatea constituțională în care a fost numit un judecător al Curții, respectiv autoritatea care l-a numit, determină, în mod obiectiv, competența aceleiași autorități de a aproba și cererea de încuviințare a măsurilor procesuale formulate împotriva acelui judecător, soluția diferită - cuprinsă în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, care a conferit competența Plenului Curții Constituționale de a încuviința măsurile procesual penale care fac obiectul inviolabilității judecătorului constituțional - contravenind dispozițiilor art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației puterilor în stat și dispozițiilor art. 124 alin. (1) și (2) referitoare la înfăptuirea justiției din Constituția României. Prerogativa pe care în prezent legea o recunoaște Camerelor Parlamentului, respectiv Președintelui României, în sensul atribuirii competenței decizionale cu privire la încuviințarea măsurilor procesuale împotriva judecătorilor constituționali, își are sorgintea în atribuția constituțională a acestor autorități de a numi judecătorii Curții Constituționale. ... 12. Includerea Plenului Curții Constituționale în procedura de ridicare a imunității unui judecător constituțional, inclusiv pentru faptele penale ce s-ar comite de acesta și care nu au legătură cu exercițiul mandatului, contravine nu numai prerogativelor constituționale ale autorităților care i-au numit pe judecătorii constituționali, dar implicit și principiului separației puterilor în stat, fiind practic deturnat scopul instituției imunității, instituție de rang constituțional. Pe de altă parte, această soluție legislativă nu este fundamentată din punct de vedere constituțional, reprezentând instituirea unei imunități sui-generis, o imunitate particulară, specială, unică în felul său, care nu are consacrare constituțională, așa cum s-a pronunțat, de altfel, și Consiliul Legislativ în Avizul referitor la propunerea legislativă ce face obiectul controlului de constituționalitate în prezenta cauză. Pe de altă parte, această soluție legislativă va pune sub semnul întrebării credibilitatea și, mai ales, neutralitatea Plenului Curții Constituționale și va putea genera suspiciuni de lipsă de imparțialitate a Plenului Curții în soluționarea cererii de încuviințare a măsurilor procesual penale care fac obiectul inviolabilității judecătorului constituțional, Plenul neimpunându-se a avea vreo competență de control și cenzură sub acest aspect. Intervenția, în procedura ridicării imunității, a Plenului Curții Constituționale, și nu a autorității publice care a numit judecătorul constituțional, poate perverti, printr-o evaluare subiectivă, finalitatea protecției pe care legea o pune în beneficiul funcției publice, putând fi considerată drept un mijloc de control, o formă de presiune a Plenului Curții Constituționale asupra independenței fiecărui judecător constituțional și o interferență a acestuia în gestionarea răspunderii juridice, inclusiv penale, a judecătorului constituțional. Autoritatea publică care a numit judecătorul constituțional (Camera Deputaților, Senatul sau Președintele României, după caz) și care în prezent este cea competentă să decidă cu privire la aprobarea sau respingerea cererii de încuviințare a ridicării imunității judecătorului a fost calificată - atât în doctrină, cât și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale - drept o garanție procedurală a obiectivității în analizarea unei astfel de cereri. Intervenția Plenului Curții Constituționale în analizarea cererii de încuviințare a ridicării imunității judecătorului constituțional (inclusiv pentru faptele penale ce s-ar comite de acesta și care nu au legătură cu exercițiul mandatului), printrun vot atât de restrâns, doar al celor nouă judecători ai Curții, din care face parte și judecătorul pentru care s-a solicitat aplicarea unor măsuri procesual penale și care are și drept de vot, va conduce la scăderea încrederii cetățenilor în activitatea Curții Constituționale, aspect fundamental pentru asigurarea legitimității justiției constituționale într-un stat de drept, creând practic imaginea existenței unor „super judecători“ care beneficiază de a imunitate extinsă. De aceea, în doctrină sa subliniat deseori necesitatea ca orice putere să fie contrabalansată, pentru a nu se reconfigura într-o supraputere. Aceasta a fost, de altfel, și rațiunea pentru care legiuitorul în dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (s.n. în forma în vigoare, în prezent) a atribuit competență decizională, cu privire la încuviințarea măsurilor procesuale împotriva judecătorului constituțional (arestare sau trimitere în judecată penală), Biroului permanent al Camerei Deputaților, al Senatului sau Președintelui României, după caz, și nu Plenului Curții Constituționale. Formele instituționalizate de protecție a mandatului judecătorului constituțional nu au fost create pentru „a privilegia“ judecătorul, ci pentru a garanta independența, imparțialitatea și demnitatea justiției constituționale. ... 13. Pentru aceleași argumente menționate mai sus, considerăm că și soluția cuprinsă în alin. (5) al art. 66 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, care conferă Plenului Curții Constituționale competența de a decide suspendarea judecătorului trimis în judecată penală, este neconstituțională. ... 14. În susținerea argumentelor expuse în prezenta opinie concurentă, invocăm și o serie de documente aparținând unor organisme internaționale și în care acestea s-au pronunțat în același sens: 14.1. Comisia de la Veneția a susținut, în mod constant, ideea în favoarea unei imunități funcționale limitate a judecătorilor: „Magistrații (judecătorii, procurorii și anchetatorii) nu trebuie să beneficieze de imunitate generală, precum este prevăzut în Constituția Bulgariei. Potrivit standardelor generale, aceștia cu siguranță necesită a fi protejați contra acțiunilor civile, pentru acțiunile efectuate cu bună-credință în perioada exercitării funcțiilor lor. Oricum, nu trebuie să beneficieze de imunitate generală care i-ar proteja împotriva acțiunilor criminale pentru care aceștia trebuie să răspundă în fața instanțelor“.^2 ^2 Memorandum - Reforma în sistemul judecătoresc al Bulgariei: Concluzii, CDL-AD(2003) 012, paragraful 15, sub. a; vezi de asemenea Avizul asupra proiectului de Lege privind modificarea Legii privind sistemul judecătoresc și statutul judecătorilor, precum și alte acte legislative ale Ucrainei, CDL-AD(2011) 033; Opinia asupra proiectului de Lege privind judecătorii și procurorii în Turcia, CDL-AD(2011) 004, paragraful 88; Opinia asupra Actului CLI din 2011 privind Curtea Constituțională din Ungaria CDL-AD(2012) 009, paragraful 14. ... 14.2. În Raportul privind Independența Sistemului Judiciar - Partea I: Independența Judecătorilor, Comisia de la Veneția a aprobat regula generală potrivit căreia judecătorii nu trebuie să se bucure de nicio formă de imunitate penală pentru infracțiunile comise în exercitarea funcțiilor lor: „Este indiscutabil că judecătorii trebuie să fie protejați de orice influență nejustificată din exterior. În acest scop, ei trebuie să beneficieze de imunitate funcțională (exclusiv funcțională), și anume imunitatea în caz de urmărire penală numai pentru actele legale întreprinse în exercitarea funcțiilor lor, cu excepția infracțiunilor săvârșite cu rea-credință, de exemplu, luare de mită. În această privință, este evident că coruperea pasivă, traficul de influență, luarea de mită, precum și infracțiunile similare, nu pot fi considerate ca acte săvârșite în exercitarea legală a funcțiilor lor de către judecători.“^3 ^3 Comisia de la Veneția, Raport privind independența sistemului judiciar - Partea I: Independența judecătorilor CDL-AD(2010) 004, paragraful 61. ... 14.3. În Opinia Amicus Curiae (nr. 698/2012) pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova, privind imunitatea judecătorilor, adoptată la cea de-a 94-a Sesiune plenară, Comisia de la Veneția a arătat că: – judecătorii (fără a distinge dacă aceștia fac parte din autoritatea judecătorească sau aparțin unei jurisdicții speciale, precum cea constituțională) „nu pot invoca imunitatea într-un proces penal ordinar“; de asemenea, „atunci când nu exercită funcții judiciare, judecătorii sunt responsabili civil, penal sau administrativ ca și orice alt cetățean“; ... – imunitatea judecătorilor este subsumată conceptului mai larg al independenței judecătorești, dar nu reprezintă „un scop în sine, ci servește independenței judecătorului, care ar trebui să fie în măsură să examineze cazurile, fără să se teamă de răspundere civilă sau penală pentru examinarea cu bună-credință a cauzei“; ... – „nicio acțiune criminală nu trebuie acoperită prin imunitatea fără răspundere și evident judecătorii trebuie urmăriți penal pentru toate infracțiunile“. Or, este evident că, acordând imunitate judecătorilor constituționali, în toate sensurile, în modul cel mai larg și complet nediferențiat, proiectul de lege nu a respectat aceste recomandări ferme ale Comisiei de la Veneția; ... – „în mod clar, judecătorii - ca și orice altă persoană - trebuie să fie pedepsiți pentru orice infracțiune comisă de ei, fie aceasta infracțiune generală, de exemplu cauzarea unui accident în stare de ebrietate sau infracțiune specifică, legată de funcția de judecător, așa precum luarea de mită pentru pronunțarea unei hotărâri în favoarea unei părți.“ ... ... 14.4. Aceeași Comisie de la Veneția, în Opinia Amicus Curiae nr. 880/2017 pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind răspunderea penală a judecătorilor a statuat că: – oricât de importantă ar fi libertatea judecătorilor în exercițiul funcției lor judiciare, ea nu exclude tragerea la răspundere a acestora. Trebuie asigurat un echilibru între imunitatea lor, ca mijloc de protecție împotriva presiunilor nepotrivite și abuzului din partea altor puteri ale statului sau din partea persoanelor (imunitatea funcțională), și ideea că un judecător nu este deasupra legii (răspundere); ... – de vreme ce judecătorii pot fi trași la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credință și, dacă se poate demonstra, neglijență gravă. ... ... 14.5. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a elucidat două principii fundamentale în Recomandarea CM/Rec(2010) 12: „Nu poate fi antrenată răspunderea penală a unui judecător pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluare a probelor, cu excepția cazurilor de rea-credință“ (paragraful 68); „Atunci când nu exercită funcții judiciare, judecătorii sunt responsabili civil, penal sau administrativ ca și orice alt cetățean“ (paragraful 71), principii pe care le-a subliniat, de asemenea, și în Rezoluția (97) 24 privind cele douăzeci de principii directorii pentru lupta împotriva Corupției. ... 14.6. În Avizul nr. 3, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni al Consiliului Europei (CCJE) sprijină regula, potrivit căreia „judecătorii care, în exercitarea mandatului lor, comit fapte care ar fi considerate infracțiuni în orice circumstanțe (de exemplu, acceptă mită) nu pot invoca imunitatea într-un proces penal ordinar“(paragraful 52). ... 14.7. Declarația regională de la Beijing asupra principiilor privind independența judecătorească consideră puterea judecătorească drept o instituție care are cea mai mare valoare în orice societate. În prevederile sale referitoare la independența judecătorească, Declarația prevede „necesitatea aplicării imunității personale a judecătorului contra răspunderii civile pentru daunele materiale, pentru respectivele acțiuni efectuate în exercitarea funcțiilor sale.“^4 ^4 Declarația de la Beijing asupra principiilor de independență judecătorească din regiunea LAWASIA, adoptată în cadrul celei de-a Șasea Conferințe a președinților instanțelor supreme, care a avut loc la Beijing în aprilie 1997, astfel cum a fost modificată la Manila, 28 august 1997, paragrafele 1 și 32. ... 14.8. Grupul de State împotriva Corupției al Consiliului Europei (GRECO) consideră că: – se poate discuta de o imunitate fără răspundere a judecătorilor, în cazul când aceștia desfășoară activitate judecătorească, fiind o premisă a independenței judecătorești, întrucât imunitatea procedurală „ridică probleme serioase în lupta efectivă contra corupției“. ... – „în mod clar, judecătorii - ca și orice altă persoană - trebuie să fie pedepsiți pentru orice infracțiune comisă de ei, fie aceasta infracțiune generală, de exemplu cauzarea unui accident în stare de ebrietate sau infracțiune specifică, legată de funcția de judecător, așa precum luarea de mită pentru pronunțarea unei hotărâri în favoarea unei părți. Nicio acțiune criminală nu trebuie acoperită prin imunitate“.^5 ^5 Grupul de State împotriva Corupției (GRECO), Imunitatea persoanelor publice ca un obstacol posibil în lupta contra corupției, în Lecțiile învățate din Trei Runde de evaluare (2010-2012) - Articole tematice, p.43 ... ... 14.9. Cu privire la imunitatea funcțională, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) în Opinia sa (CDL-AD (2013) 005) a menționat că garanțiile independenței rezidă în aceea că judecătorul este liber să își mențină opiniile, să stabilească faptele și să aplice dreptul în toate chestiunile cu privire la care poate delibera și nu este obligat să îi justifice nimănui nimic, nici măcar altor judecători și/sau președintelui curții, înțelegerea sa privind dreptul și faptele constatate (§ 21). ... ... În viziunea aceleiași Comisii de la Veneția, pentru a garanta independența puterii judecătorești, judecătorii trebuie să fie protejați împotriva oricărei influențe externe induse, iar în acest scop ei ar trebui să beneficieze doar de imunitate funcțională (Raportul privind independența sistemului judiciar. Partea I: Independența judecătorilor).** * Pentru toate aceste motive, considerăm că, în cauză, s-ar fi impus admiterea de către instanța de contencios constituțional a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și cu privire la aspectele relevate anterior și care au fost, de asemenea, invocate de autorii sesizării. ...