Decizia CCR nr. 106/2018Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea Societatea Banca Transilvania - S.A. susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin principiului neretroactivității, exigențelor de calitate a legii, stabilității juridice și drepturilor și intereselor legitime. Se arată că modificarea/ reașezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea prețului agreat de părți nu poate avea loc printr-o ingerință a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepționale de rupere a echilibrului contractual, ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanța judecătorească. Se susține că transformarea bunului din garanție imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit, fără acordul creditorului, încalcă accesibilitatea și previzibilitatea legii. ...
Sursa oficială ↗