Decizia CCR nr. 104/2018Punctul 44
Punctul 44
44. Curtea reține că reglementările constituționale care conturează cadrul legal cu privire la statutul deputaților și senatorilor sunt cele prevăzute în art. 73 alin. (3) lit. c) , potrivit cărora „Prin lege organică se reglementează: [...] c) statutul deputaților și al senatorilor [...]“, art. 65 alin. (2) lit. j) , potrivit cărora „Camerele își desfășoară lucrările și în ședințe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorității deputaților și senatorilor, pentru: [...] j) stabilirea statutului deputaților și al senatorilor[...]“, și, respectiv, titlul III - Autoritățile publice, capitolul I - Parlamentul, secțiunea a 2-a - Statutul deputaților și al senatorilor, care cuprinde: art. 69 - Mandatul reprezentativ; art. 70 - Mandatul deputaților și al senatorilor, art. 71 - Incompatibilități; art. 72 - Imunitatea parlamentară. Textul constituțional de referință cu privire la incompatibilitățile senatorilor și deputaților, respectiv art. 71, prevede următoarele: „(1) Nimeni nu poate fi, în același timp, deputat și senator. (2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului. (3) Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.“ ...
Sursa oficială ↗