Decizia CCR nr. 103/2018Punctul 10

10. Limitarea prevăzută de textul legal criticat este neconstituțională, deoarece art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală stabilește în mod clar și categoric sfera atribuțiilor procurorului. Este adevărat că în alin. (2) al art. 131 se prevede că "Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii", dar referirea la condițiile legii privește organizarea parchetelor, și nu exercitarea atribuțiilor stabilite în alin. (1) . Legiuitorul constituant a înțeles să confere procurorului un rol bine determinat în reprezentarea intereselor generale ale societății, din moment ce a prevăzut dispozițiile referitoare la Ministerul Public în capitolul referitor la "Autoritatea judecătorească" și nicio lege organică sau ordinară nu poate să deroge de la textele constituționale. Procurorul participă în proces și contribuie la aflarea adevărului, sens în care, în cursul urmăririi penale, strânge și administrează probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu sau la cerere. Textul constituțional, referindu-se la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, nu are în vedere transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre părți, el având numai rolul de a veghea la respectarea legii în procesele care pun în discuție astfel de drepturi și libertăți. Fiind vorba de un proces penal, este de necontestat că în acest domeniu există interese generale care trebuie apărate, iar, în activitatea judiciară, Constituția a stabilit acest rol de apărător pentru procuror a cărui participare obligatorie în procesele penale nu poate avea caracter formal. De aceea, în cursul judecății, procurorul trebuie să exercite rol activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale, în acord cu principiul egalității armelor, impunându-se a acționa cu aceleași instrumente recunoscute și părților din proces. ...