Decizia CCR nr. 103/2018Punctul 16
Punctul 16
16. Așa fiind, constatăm că toate rațiunile care justifică eliberarea pentru părți a unei copii electronice a înregistrării ședinței de judecată, sunt valabile și pentru procuror, cu atât mai mult cu cât dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care implică ca fiecare dintre participanții în procesul penal să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține punctele de vedere, de a-și formula apărările, fără ca vreunul dintre ei să fie defavorizat în raport cu celălalt. La rându1 său, art. 6 paragraful 1 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare și, nu în ultimul rând, egalitatea armelor. ...
Sursa oficială ↗