Decizia CCR nr. 81/2018Punctul 17

17. În acord cu jurisprudența constantă a Curții (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 439 din 10 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, Decizia nr. 718 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2010, sau Decizia nr. 1.007 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 septembrie 2011), accesul liber la justiție nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiționată prin lege de îndeplinirea unor cerințe prealabile și de respectarea unor termene de prescripție sau de decădere. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertățile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente, iar, în cadrul judecării cauzei sale, să beneficieze de toate garanțiile și mijloacele procedurale prevăzute, care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate nu limitează, ci, din contră, reglementează dreptul de a recuza judecătorii în vederea asigurării imparțialității justiției. ...