Decizia ÎCCJ nr. 154/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
16. La nivelul Curții de Apel Alba Iulia a fost identificată o singură hotărâre referitoare la problema de drept pusă în discuție, în sensul că anterior stabilirii oricărei cote de impunere se procedează la deducerea din cuantumul pensiei a sumei de 2.000 de lei, sumă care reprezintă plafonul neimpozabil. ...
17. Curtea de Apel București a înaintat hotărâri judecătorești și opinii teoretice din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale.
Astfel, pe de o parte, instanțele de fond au admis cererile formulate de beneficiarii pensiilor de serviciu acordate în temeiul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pârâta fiind obligată la calcularea impozitului datorat asupra pensiilor reclamanților prin aplicarea cotelor de impozit progresiv doar asupra părții din pensie care depășește plafonul neimpozabil de 2.000 de lei.
Pe de altă parte, instanțele de fond au respins cererile formulate de beneficiarii pensiilor de serviciu acordate în temeiul Legii nr. 223/2015, pârâta procedând la calcularea și reținerea impozitului progresiv asupra pensiilor de serviciu ale reclamanților, fără a determina, în prealabil, cota contributivă din pensia acestora, în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020. ...
18. La nivelul Secției pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Galați, acțiunea având ca obiect recalcularea corectă a impozitului aplicat asupra dreptului de pensie și obligarea pârâtei la restituirea diferențelor bănești rezultate din sumele reținute nelegal prin aplicarea art. 101 din Codul fiscal a fost respinsă, în prezent dosarul fiind suspendat. ...
19. Prin punctul de vedere exprimat la nivelul Curții de Apel Iași s-a arătat că sintagma „se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei“ este echivalentă cu excluderea sumei de 2.000 de lei din brutul pensiei de serviciu (pensie militară de stat), stabilindu-se astfel venitul impozabil din pensie (venitul care se impozitează), la care se aplică progresiv cele trei cote de impunere stabilite prin art. 101 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal. ...
20. Celelalte curți de apel nu au înaintat hotărâri judecătorești și nu au formulat niciun punct de vedere. ...
21. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗