Decizia CCR nr. 69/2018Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.02.2018 · dosar 491/57/2015
Punctul 24
24. Curtea reține că dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 reglementează posibilitatea Agenției de a dezvolta relații de colaborare prin încheierea de protocoale cu entități din țară sau din străinătate, în îndeplinirea scopului său, art. 8 făcând parte din Secțiunea 1: Dispoziții generale a cap. I: Proceduri în fața Agenției Naționale de Integritate din titlul II: Proceduri de asigurare a integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice al Legii nr. 176/2010. Critica autorului excepției referitoare la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 are ca premisă o confuzie cu privire la dispozițiile Legii nr. 176/2010. Astfel, art. 8 alin. (1) nu reglementează nicidecum „procedura culegerii de informații“, de care este nemulțumit autorul excepției. Potrivit art. 15 din Legea nr. 176/2010, „(1) Pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității. (2) La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice și juridice, conducătorii autorităților, ai instituțiilor sau ai societăților publice ori private, precum și cei ai regiilor autonome sunt obligați să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1) , indiferent de suportul acestora, precum și date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării.“ ...
Sursa oficială ↗