Decizia CCR nr. 68/2018Punctul 16
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, prin Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17, Curtea a statuat că specificul reglementării aplicabile judecătorilor și procurorilor este dat de existența Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, are rolul de garant al independenței justiției, iar, potrivit art. 134 alin. (2) , „îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor“. Referitor la acțiunea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor țări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004 și celor ale Codului de procedură civilă. Se asigură respectarea principiului contradictorialității, în acest sens, magistratul în cauză este citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, și are dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și să solicite administrarea de probe în apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 127 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011). ...
Sursa oficială ↗