Decizia CCR nr. 68/2018Punctul 22

22. Cu privire la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aplicând aceste considerente de principiu la dispozițiile de lege criticate, Curtea constată că, prin procedura specifică aplicabilă judecătorilor și procurorilor în materie disciplinară, mai exact prin reglementarea compunerii Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, competent a soluționa recursul împotriva hotărârilor Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, legiuitorul nu a instituit discriminări negative, așa cum susține autorul excepției, și nu a stabilit un tratament juridic diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice. Astfel, nu sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. ...