Decizia ÎCCJ nr. 115/2025 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularii și obiectul sesizărilor
7. Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a dispus, prin încheierile din 20 septembrie 2024 în dosarele nr. 2.192/107/2024, nr. 2.593/107/2024 și prin Încheierea din 9 octombrie 2024 în Dosarul nr. 1.996/107/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
Modalitatea de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, art. 22 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la recalcularea cuantumului indemnizației lunare pentru creșterea copilului în situația în care beneficiarul depune documente ulterioare (decizie de salarizare) din care rezultă că drepturile salariale au fost recalculate inclusiv pentru perioada de 24 de luni anterioară nașterii copilului, chiar în măsura în care aceste drepturi nu au fost efectiv achitate.
Data de la care intervine recalcularea indemnizației de creștere copil, conform art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, respectiv data prezentării documentelor de rectificare sau data de la care a intervenit rectificarea, conform înscrisurilor justificative. ...
8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.370/1/2024. ...
9. Ulterior, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 13 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 8.479/3/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă indemnizația de maternitate de care a beneficiat reclamanta se impune a fi recalculată prin raportare la alte valori ale drepturilor bănești de referință recunoscute retroactiv printrun act administrativ, dar care nu au fost efectiv achitate în perioada avută în vedere ca bază de calcul al acesteia. ...
10. Sesizările au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.370/1/2024, nr. 2.371/1/2024, nr. 2.781/1/2024 și nr. 197/1/2025, după care au fost conexate, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗