Sari la conținut

Decizia CCR nr. 62/2018Punctul 5

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.02.2018
Dosarul
2.980A/2017

5. Argumentarea nerespectării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție este susținută prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (4) , art. 59 alin. (1) și ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se arată, în acest sens, că titlul actului normativ este greșit, acesta trebuind să se refere, în mod corect, la completarea, și nu la modificarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011. Aceasta deoarece, din analiza comparativă a normelor art. 1 alin. (3) , în vigoare, cu cele adoptate de Camera Deputaților, rezultă că, pe lângă dispozițiile art. 1 alin. (3) , care se mențin în vigoare, legea examinată adaugă alte societăți comerciale și regii autonome cu capital de stat în categoria celor exceptate de la aplicarea guvernanței corporative. Or, art. 60 din Legea nr. 24/2000 definește „completarea“ drept evenimentul legislativ constând în „introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, prin utilizarea unei formule de exprimare, cum ar fi: «După articolul ... se introduce un nou articol, ......, cu următorul cuprins:»“, iar potrivit art. 59 alin. (1) din aceeași lege, „(1) Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie