Sari la conținut

Decizia CCR nr. 62/2018Punctul 65

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.02.2018
Dosarul
2.980A/2017

65. Curtea observă că modificarea vizată de autorii propunerii legislative urmărea introducerea, alături de celelalte două excepții preexistente, a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), opțiune în privința căreia expunerea de motive prezintă pe larg argumente justificative (în sensul că ANM desfășoară activități specifice de interes public național și activități cu specific pentru apărarea și securitatea națională, acestea regăsindu-se explicit în Strategia de securitate națională a României; ANM a înregistrat anual profit, nu înregistrează arierate și nici obligații restante către creditori, a îndeplinit în fiecare an indicatorii de performanță socioeconomică; ANM are obligația legală de a transmite gratuit toate informațiile și avertizările meteorologice de care dispune către anumite instituții și autorități publice, iar începând cu 01.01.2007 are obligația de a transmite în timp real măsurătorile de la stațiile meteorologice din România către sediul NATO). Totodată, Curtea observă că, potrivit propunerii legislative inițiale, lipsesc, din redactarea alin. (3) al art. 1, „instituțiile de credit prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare“, astfel cum acestea fac parte, în prezent, din categoria întreprinderilor publice exceptate de la aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011. În această privință, expunerea de motive nu cuprinde nicio mențiune. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie