Decizia CCR nr. 56/2018Punctul 24
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.02.2018
- Dosarul
- 3.734/279/2016
24. De asemenea, nu se susține afirmația potrivit căreia prevederile legale criticate aduc atingere principiului independenței judecătorului. Independența judecătorului trebuie, într-adevăr, să subziste și în interiorul sistemului judiciar din care face parte. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Hotărârea din 22 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Parlov-Tkalcic împotriva Croației, paragraful 86, că absența unor garanții suficiente care să asigure independența judecătorilor în interiorul sistemului judiciar și, în particular, față de superiorii lor poate să conducă Curtea la concluzia că îndoielile cu referire la imparțialitatea și independența unei curți sunt în mod obiectiv justificate. O asemenea situație este însă cu totul distinctă de cea în care legiuitorul ordinar, în concretizarea unei norme constituționale explicite, obligă, printr-o dispoziție, precum, aceea criticată în prezenta cauză, instanțele judecătorești să respecte dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție unor probleme de drept care au fost soluționate în mod contradictoriu. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.