Sari la conținut

Decizia CCR nr. 61/2018Punctul 50

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.02.2018
Dosarul
2.972A/2017

50. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 74 alin. (1) din Constituție, se apreciază că, raportat la criticile de neconstituționalitate formulate, autorii acestora confundă dreptul la inițiativă legislativă cu dreptul de a formula amendamente, confuzie atât sub aspectul teoriei, cât și al practicii parlamentare. Or, cele două drepturi sunt fundamental distincte, exemplificându-se, în acest sens, realitatea constituțională potrivit căreia cetățenii au dreptul de inițiativă legislativă, dar nu și pe cel de a depune amendamente, respectiv aceea potrivit căreia Președintele statului nu are drept de inițiativă legislativă, cu excepția celei privind legile constituționale, și nu are drept de a depune amendamente, fără nicio excepție. Dacă cele două drepturi ar fi puse într-o anumită relație, se poate afirma cel mult că amendamentele sunt dependente de existența unei inițiative legislative, nu și invers. Or, în cazul de față este pusă în discuție calitatea de autor al amendamentelor, astfel că nu poate fi incident art. 74 din Constituție, referitor la dreptul de inițiativă legislativă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie