Decizia CCR nr. 47/2018Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.02.2018 · dosar 3.000A/2017
Punctul 13
13. Consideră că, din analiza comparată a documentelor privind derularea procedurii legislative în urma reexaminării, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, și a celei adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, rezultă că cerința respectării caracterului general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale a fost îndeplinită. Astfel, Senatul a reexaminat legea dedusă controlului de constituționalitate, în calitate de primă Cameră sesizată, eliminând din conținutul său referirea la suportarea cheltuielilor privind organizarea și desfășurarea referendumului, a termenului de două zile privind înaintarea către Curtea Constituțională a proiectului legii constituționale - aceasta urmând să se realizeze de îndată - și a stabilirii de către Guvern a datei de referință, cetățenii fiind chemați, potrivit legii în discuție, să-și exprime voința cu privire la revizuirea Constituției în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a achiesat la soluțiile normative determinate de punerea de acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 612 din 3 octombrie 2017, adoptând la data de 22 decembrie 2017, fără modificări, forma adoptată de Senat. ...
Sursa oficială ↗