Decizia CCR nr. 45/2018Punctul 156

156. Cu privire la reglementarea competenței curții de apel pentru a judeca aceste categorii de cereri, Curtea constată că stabilirea procedurilor judiciare și a competenței de judecată este un atribut exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție. Se reține că instanța constituțională nu poate cenzura alegerea făcută de legiuitor în privința stabilirii competenței instanțelor judecătorești decât dacă această alegere contravine unei prevederi exprese cuprinse în textul Constituției. Or, în privința hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, numai recursul în materie disciplinară este judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 134 alin. (3) din Constituție, astfel încât, în privința celorlalte acte emise de Consiliul Superior al Magistraturii, legiuitorul este liber să stabilească competența unei instanțe sau alteia. În realitate, în cauza de față, actul Consiliului Superior al Magistraturii este unul administrativ și este emis de o autoritate publică centrală, drept care s-ar angaja, de principiu, competența Curții de Apel din București. Faptul că, la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, legiuitorul a prevăzut că hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se atacă la Înalta Curte de Casație și Justiție este tot o chestiune de opțiune legislativă, textul constituțional neobligând la acceptarea numai a uneia dintre soluțiile procedurale posibile. Prin urmare, textul legal criticat nu generează incertitudine juridică, nefiind contrar art. 1 alin. (5) din Constituție. ...