Decizia CCR nr. 45/2018Punctul II

II. Necesitatea respectării obligațiilor asumate ca stat membru al Uniunii Europene, precum și prin tratatele internaționale Articolul 11 alin (1) din Constituția României prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care România este parte“, iar art. 148 alin. (4) prevede că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2) “. Alin.(2) al aceluiași articol are următorul cuprins: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.“ Pentru respectarea și aplicarea acestor dispoziții constituționale, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, dar și în calitate de membru al unora dintre cele mai importante organizații internaționale (spre exemplu, ONU, Consiliul Europei, Curtea Penală Internațională), România are obligația de a detașa judecători, procurori sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor la instituții, organe sau agenții ale UE, precum și la organizații internaționale. În acest sens, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană și în vederea pregătirii acesteia, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost modificat, pentru a prevedea expres posibilitatea detașării magistraților români la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale (a se vedea, în acest sens, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006). Detașarea la instituțiile europene a judecătorilor și procurorilor, precum și a personalului de specialitate juridică asimilat acestora reprezintă o formă de cooperare între autoritățile judiciare competente, având fundamentul, de cele mai multe ori, în chiar actele constitutive ale Uniunii Europene (Tratatele) și în actele subsecvente acestora. Magistratul român este, în egală măsură, magistrat european - nu numai datorită aplicării principiului recunoașterii de către celelalte state membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești emise într-un stat membru (spre exemplu, în materie civilă și comercială) sau al rolului magistratului național în aplicarea unor norme ale acquis-ului european (spre exemplu, mandatul european de arestare) -, ci și datorită participării sale în cadrul unor grupuri de lucru, instituții sau rețele europene de magistrați. Participarea aceasta are un caracter necesar și trebuie să fie posibilă, fie ca efect direct al detașării magistratului român la instituția europeană respectivă, fie printr-o altă posibilitate oferită de legiuitor (spre exemplu, suspendarea din funcție cu păstrarea statutului de magistrat sau demisia din funcție, însoțită de rezervarea postului) - dacă este vorba de un mandat cu o durată determinată, stabilită de reglementările europene, sau în oricare caz în care nu este aplicabilă în mod direct instituția detașării (spre exemplu, în cazul desemnării judecătorului român la CJUE, conform art. 253 TFUE, sau la Tribunalul UE, conform art. 254 TFUE). Aceste activități sunt circumscrise bunei funcționări a sistemului judiciar/autorității judecătorești, anterior amintite, care presupune inclusiv raporturile cu alte instanțe judecătorești internaționale și europene sau cu autorități administrative implicate ori competente. Astfel, cu titlu exemplificativ, se reține faptul că în preambulul Deciziei Consiliului privind consolidarea Eurojust și de modificare a Deciziei 2002/187/JAI^2, la pct. (22) , se precizează că ar trebui să se prevadă posibilitatea ca „Eurojust să detașeze magistrați de legătură în state terțe în vederea realizării unor obiective similare celor atribuite magistraților de legătură detașați de statele membre în temeiul Acțiunii comune 96/277/JAI a Consiliului din 22 aprilie 1996 privind instituirea unui cadru pentru schimbul de magistrați de legătură în vederea îmbunătățirii cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene“ (JO L 105, 27.4.1996, p.I). Un alt exemplu este cel al Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) L 283, din 31.10.2017. Regulamentul se întemeiază pe art. 86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, posibilitatea instituirii Parchetului European fiind prevăzută în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în chiar titlul privind spațiul de libertate, securitate și justiție. În preambulul Regulamentului sunt invocate și art. 20 alin. (2) din TFUE, cu privire la autorizarea de a stabili o forma de cooperare consolidată, precum și art. 328 alin. (1) și art. 329 alin. (1) din TFUE. Statele membre participante ar urma să desemneze candidații pentru funcția de procuror european și pentru cea de procuror european delegat. Conform art. 96 alin. (6) din Regulament, procurorii europeni delegați vor avea calitatea de consultanți speciali, urmând să-și păstreze și funcția de procuror național, potrivit unei cerințe exprese a Regulamentului EPPO (art. 17 alin. 2): „Articolul 17. Numirea și eliberarea din funcție a procurorilor europeni delegați (2) Din momentul numirii lor în calitatea de procurori europeni delegați și până la eliberarea din funcție, procurorii europeni delegați sunt membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturilor statelor membre respective care i-au desemnat. Independența acestora trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli și aceștia trebuie să dețină calificările necesare și experiența practică relevantă în ceea ce privește propriul sistem juridic național“. Se observă că România este unul dintre statele europene inițiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată; de asemenea, trebuie avute în vedere și obiectivele asumate de viitoarea Președinție a României la Consiliul UE, care va debuta în ianuarie 2019. În sensul celor mai sus arătate se înscrie și Acțiunea comună 96/277/JAI privind crearea unui cadru pentru schimbul de magistrați de legătură, în scopul îmbunătățirii cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, la data de 22 aprilie 1996 (publicată în JO L 105). În preambulul acestui document se precizează că îmbunătățirea cooperării judiciare, atât penale, cât și civile, este de interes comun pentru statele membre, instituindu-se cadrul pentru trimiterea sau schimbul de magistrați între statele membre, mai ales cei specializați în proceduri de cooperare judiciară, denumiți „magistrați de legătură“, în baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale^3. Potrivit art. 1 pct. (3) „crearea unui cadru pentru schimbul de magistrați de legătură are ca scop principal creșterea rapidității și eficienței cooperării judiciare, precum și favorizarea schimbului de informații privind sistemele juridice și judiciare ale statelor membre și funcționarea acestor sisteme“. Relevantă pentru respectarea acquis-ului european nu este modalitatea prin care se realizează detașarea (prin intermediul MJ sau MAE), ci statuarea în sine a posibilității ca magistratul român să fie detașat la respectivele instituții sau organisme europene. Nu în ultimul rând observăm că este necesară detașarea unor magistrați români și la diferite agenții ale ONU, la Consiliul Europei - în special la grefa CEDO, la Curtea Penală Internațională, dar și la alte organizații internaționale de interes pentru sistemul judiciar. Se observă faptul că România are de lege lata una dintre cele mai restrictive reglementări privind detașarea sau suspendarea din funcție a magistraților la instituții sau agenții europene sau internaționale, în condițiile în care magistrați din alte state membre ale Uniunii Europene se pot detașa, în mod permisiv și flexibil, la aceste organisme sau se pot suspenda din funcție, în vederea ocupării temporare a posturilor de tipul celor anterior menționate. Prin urmare, orice soluție legislativă sau decizie a Curții Constituționale care interzice ocuparea temporară de către magistrații români (indiferent dacă aceasta se realizează prin detașare ori prin utilizarea corespunzătoare a unei alte instituții de dreptul muncii, cum este cea a suspendării din funcție, cu păstrarea celorlalte aspecte aferente statutului de magistrat) a unor funcții la instituțiile europene și la organizații internaționale, reprezintă o legitimare a preeminenței, în oricare situație și în mod absolut, a dreptului național în raport cu ordinea juridică a Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, a obligațiilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, respectiv a obligațiilor asumate pe plan internațional de România, prin tratate și alte acte internaționale cu forță obligatorie. ...