Sari la conținut

Decizia CCR nr. 33/2018Punctul 60

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.01.2018
Dosarul
2.962A/2017

60. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost inițiată de un număr de 10 deputați și senatori și înaintată Camerei Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 31 octombrie 2017. Inițiativa legislativă este justificată în Expunerea de motive de necesitatea punerii în acord a unor texte declarate neconstituționale cu Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 și de transferarea unor atribuții de la Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii la Plenul acestuia. De asemenea, ca urmare a constatării unor numeroase cazuri în care redactarea hotărârilor judecătorești sa făcut cu mult peste termenul de recomandare de 30 de zile, pentru a evita asemenea situații a fost introdusă „obligativitatea redactării hotărârilor judecătorești în termen de cel mult 90 de zile de la pronunțare“. Totodată, în acord cu Ministerul Justiției, s-a considerat că „se impune înființarea unei direcții speciale, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care să investigheze infracțiunile săvârșite de magistrați“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie