Decizia CCR nr. 33/2018Punctul 14
Punctul 14
14. Diferența de reglementare constă în faptul că, potrivit formei inițiale a Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017, Comisia specială comună centraliza respectivele acte normative, „în vederea interpretării și adoptării“, în corelare cu obiectivele sale, în timp ce, în varianta în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2017, norma juridică modificată extinde atribuțiile Comisiei speciale comune cu privire la operațiuni de „examinare, modificare și completare, după caz, a tuturor actelor normative cu incidență asupra justiției“. Dincolo de faptul că este discutabilă stabilirea, în sarcina unei Comisii speciale comune, a unor atribuții de „interpretare și adoptare“ a actelor normative - având în vedere că interpretarea este o operațiune juridică ce aparține instanțelor judecătorești și altor entități competente să aplice legea, iar adoptarea actelor normative este prerogativa exclusivă a legiuitorului -, se observă că această atribuție nu permite „examinarea, modificarea și completarea“ actelor normative, acesta din urmă fiind, însă, scopul pentru care propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport respectivei Comisii. Or, dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017, nu pot retroactiva. ...
Sursa oficială ↗