Decizia CCR nr. 10/2018Punctul 23

23. Cu toate acestea, instanța de control constituțional a apreciat în Decizia nr. 185 din 29 martie 2016, precitată, paragrafele 21, 22 - considerente preluate și în Decizia nr. 381 din 7 iunie 2016, precitată, paragrafele 23, 24 - că prezumția de nevinovăție nu înseamnă că pe parcursul procesului penal nu ar putea fi luate măsuri procesuale împotriva celui cercetat, inclusiv măsuri privative de libertate. În acest sens, pronunțându-se asupra constituționalității unor dispoziții din Codul de procedură penală din 1968, instanța de contencios constituțional a statuat că, reglementând cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârșirea infracțiunii - lucru ce nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, esențialmente diferite de privarea de libertate în executarea unei pedepse definitiv aplicate. Măsura arestării preventive constituie o restrângere provizorie a libertății persoanei, permisă de Constituție, prin art. 53, în scopul bunei desfășurări a instrucției penale, iar condiția ca fapta să fie prevăzută de legea penală reprezintă tocmai o garanție împotriva luării arbitrare a acestor măsuri. ...