Decizia CCR nr. 10/2018Punctul 24
Punctul 24
24. Totodată, Curtea Constituțională a reținut că motivarea pentru luarea măsurilor preventive trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu lase de înțeles persoanei vizate sau unui terț că judecătorul are certitudinea vinovăției celui aflat încă în cursul procesului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că trebuie făcută o distincție între hotărârile care reflectă sentimentul vinovăției persoanei acuzate și cele care se limitează să descrie o stare de suspiciune. Primele încalcă prezumția de vinovăție, în timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art. 6 din Convenție (Hotărârea din 26 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Gerard Bernard împotriva Franței, paragraful 51). De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica o influență asupra deciziei finale, ceea ce interesează fiind ca această apreciere finală să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45). ...
Sursa oficială ↗