Decizia CCR nr. 838/2017Punctul 42
Punctul 42
42. În plus, Curtea constată că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestației în anulare speciale numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute la art. 503 alin. (3) , și pentru hotărârile instanței de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Astfel, a creat o protecție suplimentară oferită justițiabililor, în sensul că motivele de la contestația în anulare specială se adaugă la cele generale pentru apel și recurs. Curtea constată că această reglementare nu contravine dispozițiilor invocate de autoarele excepției din Constituție, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul stabilește condițiile de exercitare a căilor de atac. ...
Sursa oficială ↗