Decizia CCR nr. 853/2017Punctul 22
Punctul 22
22. Prin urmare, Curtea constată că obligația depunerii raportului financiar nu constituie decât o modalitate prin care se urmăresc disciplinarea și transparentizarea activității competitorilor electorali și, mai ales, modul de finanțare a campaniilor electorale, prin controlul contribuțiilor pecuniare de care aceștia beneficiază. Această obligație reprezintă o condiție procedurală pe care o persoană care a intrat într-o competiție electorală trebuie să o îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi aleasă în funcția pentru care a candidat. Cu alte cuvinte, legea instituie o condiție suplimentară, ulterioară procesului electoral, dar în strânsă conexiune cu activitățile pe care acesta le implică, condiție de a cărei îndeplinire depinde validarea mandatului în funcția publică electivă. Operațiunea de validare a mandatului sub rezerva executării obligațiilor prevăzute de lege este motivată de importanța procedurii electorale, de rolul organelor reprezentative în exercitarea puterii suverane a poporului și de ideea unei reprezentări responsabile și eficiente, ca o garanție a reprezentativității acestora, și constituie expresia dreptului de a fi ales, consacrat de art. 37 din Constituție. Așa fiind, Curtea reține că, sancționând nerespectarea obligației legale prin invalidarea mandatului, dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 dau eficiență principiului constituțional prevăzut de art. 121 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală, în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii“. ...
Sursa oficială ↗