Decizia CCR nr. 810/2017Punctul 34
Punctul 34
34. Astfel, în ceea ce privește noțiunea de „făptuitor“, Curtea a constatat că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, aceasta este definită ca „făptaș; persoană care făptuiește, realizează ceva“, iar potrivit aceluiași dicționar, „făptaș“ este acea „persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune“. În continuare, Curtea a apreciat că, pentru a stabili înțelesul penal al noțiunii de „făptuitor“, trebuie avut în vedere întreg ansamblul legislativ prevăzut de actul normativ în care se regăsește prevederea criticată, și anume Codul penal. Astfel, din analiza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 16 din Codul penal, care definesc infracțiunea și prevăd formele de vinovăție în materie penală, rezultă că făptuitor este acea persoană care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală. În plus, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul penal, constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului săvârșirea faptelor concretizate în ajutorul dat făptuitorului, sub aspectul laturii subiective presupunând intenția directă calificată prin scop, și anume în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Având în vedere acest aspect, Curtea a constatat că nu orice faptă ce se concretizează într-un ajutor dat făptuitorului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Astfel, doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege - împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate - a fost urmărit prin realizarea faptei, se va reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. În realizarea elementului material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, autorul acesteia își va fi prefigurat efectul pe care realizarea acestuia îl va avea asupra făptuitorului unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, favorizatorul va avea o reprezentare reală a activității desfășurate de cel favorizat, altfel nu s-ar realiza conceptual activitatea sub forma ajutorului dat făptuitorului. ...
Sursa oficială ↗