Decizia CCR nr. 814/2017Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.12.2017 · dosar 3.267/303/2017
Punctul 8
8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României. În plus, reține că, în măsura în care se admite o excepție de neconstituționalitate, aceasta poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive pronunțate, dacă soluția dată s-a întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Apreciază că, prin continuarea judecății în cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, se dă expresie exigenței constituționale consacrate de art. 21 alin. (3) potrivit căreia părțile au dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. ...
Sursa oficială ↗