Decizia CCR nr. 787/2017Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia invocă, în esență, incoerența legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă și Codul de procedură fiscală, precum și faptul că suspiciunile privind săvârșirea unei fapte penale ale organelor fiscale se constituie în impedimente reale și efective pentru accesul la justiție în materie fiscală. În acest context, apreciază că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) raportate la cele ale art. 108 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală încalcă dreptul de a obține soluționarea fondului problemei de drept fiscal în fața instanțelor de contencios administrativ specializate în această materie, iar limitarea exercitării dreptului de a obține soluționarea contestației fiscale la sesizarea organelor penale nu respectă condițiile impuse de art. 53 din Constituție. În opinia autoarei excepției, contribuabilul nu își poate exercita dreptul la apărare în mod efectiv, întrucât, având în vedere faptul că soluționarea unor probleme fiscale trec pe tărâmul penalului, aceasta nu este realizată de către organele specializate în acest sens. ...
Sursa oficială ↗