Decizia ÎCCJ nr. 105/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 31.03.2025 · dosar 2.310/1/2024
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 32. Din răspunsurile comunicate de instanțele naționale a rezultat existența a două opinii. ... 33. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizația brută de încadrare lunară se cuvine și în cazul în care detașarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcția Națională Anticorupție, pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. ... 34. În acest sens s-a atașat Sentința civilă nr. 527 din 3 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, cauza fiind suspendată în faza recursului, la Curtea de Apel Alba Iulia, și s-au exprimat opinii teoretice de către Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Ploiești și Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Teleorman. ... 35. Referitor la cea de-a doua întrebare, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că diurna se acordă indiferent de perioada efectivă pentru care s-a dispus delegarea sau detașarea, esențial fiind ca la acordarea diurnei să se aibă în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022 (Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022). ... 36. Într-o a doua opinie, teoretică, înaintată de Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și Tribunalul Ilfov, s-a opinat în sensul că dreptul la diurnă prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, prin raportare la art. 11 alin. (4) din același act normativ, de care beneficiază ofițerii detașați în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pe perioada detașării nu se cuvine și în situația în care detașarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcția Națională Anticorupție, dacă ulterior acestui moment nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfășurare a activității, deoarece ipoteza de lucru este aceea în care se emite ordin al ministrului afacerilor interne de detașare a ofițerului de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. ... 37. Ulterior acestui moment, când ofițerul de poliție judiciară devine ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, survine ordinul procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție de numire a ofițerului de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în cadrul unui serviciu teritorial al acesteia. ... 38. Aceasta fiind ipoteza de lucru, s-a conchis în sensul că ulterior momentului la care subiectul de drept a dobândit calitatea de ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, cea în virtutea căreia beneficiază de dreptul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, conform art. 11 alin. (4) din același act normativ, nu există în discuție un alt ordin de detașare în altă localitate decât cea de domiciliu pentru a deveni incident art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. ... 39. Referitor la cea de-a doua întrebare, au considerat că acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar nu proporțional cu activitatea desfășurată, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut expres acordarea acestuia raportat la timpul de lucru, așa cum a făcut în cazul altor drepturi salariale. ... 40. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară și nici nu au formulat opinii teoretice asupra acestei probleme de drept. ... 41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗