Decizia CCR nr. 751/2017Punctul 21

21. Prin urmare, Curtea reține că procedura de soluționare a plângerii de către autoritatea de supraveghere este marcată de unele elemente caracteristice activității judiciare (contradictorialitatea, în cazul în care se decide audierea persoanei vizate sau a operatorului, respectiv efectuarea de expertize), fără a se confunda cu activitatea de judecată, derulată de instanțele judecătorești de drept comun. Dimpotrivă, autoritatea de supraveghere derulează, în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă și independentă (astfel cum este definită în mod expres prin art. 1 din Regulamentul său de organizare și funcționare, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.004 din 11 noiembrie 2005), o procedură administrativă cu elemente jurisdicționale, distinctă de jurisdicția de drept comun, derulată de autoritatea judecătorească, iar în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 persoana vizată are posibilitatea de a opta între plângerea către autoritatea de supraveghere sau o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți. Din acest punct de vedere, al posibilității de alegere - electa una via - a persoanei lezate de prelucrările de date cu caracter personal, procedura derulată în fața autorității de supraveghere se aseamănă cu o procedură administrativ-jurisdicțională, ce intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituție, fără a se confunda cu aceasta. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, procedurile administrativ-jurisdicționale pot viza doar actele administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;“. Or, în cadrul procedurii derulate în fața autorității de supraveghere nu este atacat un act administrativ (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, paragraful 24), această procedură vizând plângerea formulată pentru apărarea drepturilor persoanei vizate, în contextul prelucrării datelor cu caracter personal, prevăzute de art. 12-17 din Legea nr. 677/2001, respectiv dreptul la informare a persoanei vizate în privința datelor cu caracter personal prelucrate de operator, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor sau dreptul de opoziție. Potrivit art. 25 alin. (6) din același act normativ, decizia autorității de supraveghere trebuie motivată și se comunică părților interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii și poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă în termen de 15 zile de la comunicare, aspect care nu justifică susținerile autorului excepției referitoare la o pretinsă transformare a autorității de supraveghere în instanță de contencios administrativ. Prin urmare, dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție nu sunt incidente în cauză, iar opțiunea persoanei vizate de a se adresa instanței de judecată, fie prin parcurgerea procedurii din fața autorității de supraveghere, fie direct, este conformă dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. ...