Decizia CCR nr. 760/2017Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2017 · dosar 3.485/62/2015
Punctul 4
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege, care prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, contravin prevederilor art. 41 alin. (1) , art. 53 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (2) din Constituție, în măsura în care sunt interpretate că se aplică tuturor salariaților condamnați, chiar și celor pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei. Astfel, consideră că se încalcă dreptul la muncă, întrucât, în cazul suspendării executării pedepsei, salariatul nu se află în imposibilitatea executării obligațiilor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă. Mai mult, încetarea de drept a contractului individual de muncă echivalează, în această ipoteză, cu o pedeapsă complementară pe care însă legea penală nu a prevăzut-o. În plus, este o măsură disproporționată, depășind limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite. ...
Sursa oficială ↗