Decizia CCR nr. 702/2017Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2017 · dosar 25.664/301/2013
Punctul 22
22. Prin urmare, Curtea reține că, spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă (art. 239 din Codul de procedură civilă din 1865), constatarea de urgență a unei stări de fapt se face de executorul judecătoresc, la cererea părții interesate, fără a mai fi nevoie nici de autorizarea prealabilă a instanței de judecată și nici de desemnarea executorului judecătoresc de către aceasta, intervenția instanței fiind necesară numai atunci când, fiind cerut concursul părții adverse sau al altei persoane pentru efectuarea constatării, acest acord lipsește. În această situație, instanța va pronunța o încheiere prin care va autoriza executorul judecătoresc să efectueze constatarea, fără a fi obligatorie citarea celui împotriva căruia se cere. În urma constatării unei stări de fapt, în condițiile art. 364 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal care va fi comunicat celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față, și are puterea doveditoare a unui înscris autentic. ...
Sursa oficială ↗