Sari la conținut

Decizia CCR nr. 677/2017Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
02.11.2017
Dosarul
824/45/2013

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017, s-a pronunțat prin Decizia nr. 336 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 16 august 2017, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a acestora, constatând că sunt constituționale, în raport de critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. Astfel, la paragrafele 19 și 20 ale acestei decizii, Curtea a reținut că problema incompatibilităților privind aleșii locali a mai fost supusă controlului de constituționalitate, Curtea statuând, cu valoare de principiu, că textul de lege criticat reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice. Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce le revin potrivit Constituției, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public. De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut că încetarea mandatului intervine în temeiul legii, în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții sau calități incompatibile, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, și Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie