Decizia CCR nr. 667/2017Punctul 18

18. Dispozițiile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, criticate în cauza de față, reprezintă o excepție de la regula instituită prin art. 10 alin. (2) din același act normativ, potrivit căreia, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, dar taxa nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată, iar în cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei. Așadar, legiuitorul a reglementat regula generală potrivit căreia nivelul taxei judiciare de timbru aferente contestației la executare este plafonat la maximum 1.000 lei, când obiectul executării este evaluabil în bani, respectiv la 100 lei, când obiectul executării silite nu este evaluabil în bani. În schimb, așa cum a observat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 515 din 9 octombrie 2014 (paragraful 17), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 permit, prin formularea contestației la executare, antamarea fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, fără să se limiteze strict la modalitatea de executare a drepturilor deja stabilite, dar numai în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească. Curtea a reținut că, într-o astfel de situație, debitorul are posibilitatea să invoce și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, ceea ce convertește contestația la executare într-o nouă cale de atac cu efect devolutiv, interesul debitorului constând în desființarea titlului executoriu. ...